Thomas Neubert (50 de ani) a plecat de la ȚSKA Sofia, a anunțat clubul bulgar într-un mesaj postat pe site-ul oficial. Neamțul care a scris istorie la FCSB alături de Laurențiu Reghecampf a pus capăt unei experiențe de aproape doi ani, iar o revenire la FCSB nu ar fi exclusă, în contextul în care Gigi Becali a încercat să-l dea afară de trei ori pe actualul preparator fizic, Marian Lupu.
Plecat de la ȚSKA în urmă cu o zi, Neubert va fi înlocuit cu Kiril Danchev, preparator fizic cu care a colaborat, dar bulgarii nu au anunțat, încă, motivul despărțirii de neamț.
În timp ce Neubert a rămas liber de contract, Gigi Becali poate da o lovitură importantă în vederea sezonului viitor. Finanțatorul FCSB l-ar vrea înapoi pe Neubert, dar, până acum, opoziția lui Mihai Stoica și cei 20.000 de euro ceruți lunar de neamț au stat în calea mutării. Totuși, vara poate aduce o altfel de veste, mai ales că Neubert e susținut la nivel public de voci importante, iar Marian Lupu pare că are zilele numărate: „Păcat că investește foarte mult Gigi Becali în salarii, în jucători, în transferuri și nu pune un preparator fizic să lucreze cu cei de la Academie. Trebuie să aibă o pregătire când intră în legătură cu meciurile din Liga 1. Dar nu sunt pregătiți nici cei din Liga 1. Neubert a reprezentat un moment de referință pentru fotbalul românesc. Ne-am bătut cu Chelsea trei reprize, am eliminat-o pe Ajax, după perioada de întrerupere. Nu vrea să înțeleagă Gigi. Să fie sănătos. A făcut cea mai mare greșeală că l-a lăsat să plece pe Neubert. Eu l-aș fi păstrat în club. De ce nu iei unul de la Ajax? Îi dai 15-20.000 de euro pe lună unui olandez”, spunea Ilie Dumitrescu, anul trecut, la Digi Sport.
Trei încercări de concediere, MM l-a salvat
Actualul preparator fizic al FCSB-ului nu este văzut cu ochi buni nici de Gigi Becali. Sursele ProSport indică faptul că de la începutul acestui sezon, finanțatorul și-a propus de nu mai puțin de trei ori să îl concedieze pe Lupu, însă a renunțat de fiecare dată fie din cauza lipsei unor soluții, fie după ce MM Stoica a insistat pentru păstrarea preparatorului. De altfel, Becali a recunoscut și în discursul său public faptul că este nemulțumit de Lupu și că se gândește la înlocuirea lui. Becali a discutat despre concedierea lui Lupu în august, apoi din nou în septembrie, iar ultima încercare de a se despărți de preparator a avut loc în decembrie, cu puțin timp înainte de demiterea lui Nicolae Dică.
Totuși, Marian Lupu are postul asigurat la FCSB datorită insistențelor lui Mihai Stoica pe lângă Gigi Becali. Directorul sportiv al vicecampioanei este cel care a insistat pentru aducerea lui Lupu la FCSB în urmă cu doi ani, recomandându-l drept „cel mai bun din România”, după cum a mărturisit chiar finanțatorul clubului. Mihai Stoica își protejează în continuare alegerea și a mers până la a pune în cârca lui Nicolae Dică problemele legate de accidentări, totul pentru a-l salva pe Lupu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER